TEME PROHIBITE SAU DISPREŢUITE: “LITERATURA STRĂROMÂNA” - Nestor Vornicescu - “Prolegomene la istoria străveche a literaturii noastre”
Problemă funciar necesară, deci de neeludat, pentru istoria culturii româneşti, preliminariile, 
antecedentele directe ale acestei culturi, etapa sa „străveche”, au constituit şi constituie un pasionant subiect de cercetare, aparent arid prin aspectele sale greu de defrişat, dar un subiect care se prezintă cu un bilanţ pozitiv şi încurajator în ceea ce priveşte raportul între ipoteze şi elucidări.
În rezolvarea ecuaţiei celor doi termeni – ipoteze şi elucidări –, este bine stabilită, recunoscută, însemnătatea aportului studiilor interdisciplinare, cu deosebire pentru un avans cert în explicarea unor probleme – spaţii albe într-un domeniu ori altul al culturii umane în general sau al culturii unui anumit popor. Astfel, aplicarea acestei metode de studiu, a principiului inductiv, a celui deductiv, a celui al analogiei, au putut conduce la remarcabile şi redutabile concluzii, privind locul specific al poporului nostru în spaţiul romanităţii orientale şi între popoarele europene.
Pe cît de pasionantă, pe atît de temeinic şi prudent abordată, cercetarea etapei vechi şi a celei „străvechi” a culturii noastre scrise implică premise multiple, între care, în mod firesc, mai întîi latinitatea carpato-balcanică a poporului nostru, etnogeneza sa implicînd elementul dac şi cel roman, dar şi influenţe inerente preromane şi orientale.
Date documentare certe, teze argumentate, ne demonstrează că zorii literaturii noastre s-au ivit în secolele IV-VI.
Atestări incontestabile din această epocă ne confirmă prezenţa unor scriitori şi a unor scrieri care au contribuit în chip specific la structurarea fizionomiei spirituale a fiinţei româneşti. Scrieri cu un conţinut profund, exprimînd spiritualitatea locului şi a epocii, mai ales cu conţinut sapienţial şi moral, au constituit această contribuţie la modelarea profilului lăuntric al poporului nostru.
În chip firesc, scriitorii străromâni şi-au redactat textele în limba latină – aşa cum s-au întîmplat lucrurile dintru început, dar şi mai tîrziu, în istoria literaturilor franceză, italiană, chiar şi germană. Este explicabilă şi existenţa unor scrieri în limba greacă, de altfel cum vor fi şi mai tîrziu, în Evul Mediu, cum şi în limba slavonă după secolul X, dar şi în alte limbi. Este, cu un coeficient important, plauzibilă ipoteza despre existenţa, după secolele VI-VII, a unor traduceri în protoromână, înainte de apariţia scrisului cirilic, ipoteză cu atît mai plauzibilă pentru texte mai succinte, cum ar fi: Te Deum laudamus, Cuvîntul hrisostomic pascal, Simbolul Quicumque – numit şi „Atanasian” – şi altele.>continuarea aici >>>
