Recent, un „raport“ alcătuit de o „comisie“ numită de către reprezentanţii statului român s-a exprimat în teme de istorie recentă, combătând ideea culturală a „ protocronismului“ şi pe unii din reprezentanţii acestuia. Dincolo de noutatea absolută de a se scrie istoria prin intermediul unor „comisii oficiale“ şi a se adopta concluziile acestora ca documente oficiale de stat, devin evidente nu doar caracterul improvizat ci şi sensul acestui tip de document. El trebuie aşezat la locul lui prin denunţarea ignoranţei agresive care l-a făcut posibil.
ARTICOL DE DICŢIONAR:
Protocronismul este o idee culturală apărută cu această denumire în a doua jumătate a anilor 70 din secolul XX, în România; ea relua însă o tradiţie de afirmare a capacităţii creatoare locale care se manifestase la români dar şi la multe alte naţiuni şi a continuat să se manifeste până astăzi, fiind proprie culturilor ce îşi caută şi îşi reclamă dreptul la identitate. Aproape fiecare istorie naţională cunoaşte asemenea idei culturale care, uneori, pot lua forma unui curent cultural sau a unei mişcări. Noţiuni înrudite (caută): „indigenism“, „costumbrism“ , „creolism“, „sarmatism“, „negritudine“, „realism magic“ etc. Cercetări serioase în această materie vor aduce numeroase alte exemple de similitudini teoretice sau atitudini asemănătoare. În România şi în anumite cercuri de „românişti“, sensul „protocronismului“ a fost răstălmăcit în mod interesat, atribuindu-i-se origini şi conotaţii politice dar şi complicităţi pe care, însă, nu le-a avut şi, deci, nu se pot dovedi. Cei care l-au falsificat au amestecat în mod voit – deşi grosolan – teme ce privesc, de fapt, >>>continuarea aici>>>>>

Putini sunt cei care stiu - sau isi mai amintesc - ca oficializarea prigoanei impotriva “protocronismului” s-a produs in anul 1988 , prin articolul de denunt semnat de GOGU RADULESCU in publicatia (astazi considerata complet gresit ca fiind de “rezistenta”) “ROMANIA LITERARA”. Articolul, scris in maniera clasica a demascarilor din “Scanteia “anilor 50 , a produs un puternic efect in epoca si a statornicit ideea ca aceasta idee culturala ar fi periculoasa si trebuie inlaturata. Aceiasi viziune exista si in cercurile “ocultei ” care controla Romania la acea data (si care a iesit la suprafata odata cu 1990) iar “manifestul anti-protocronist “semnat de batranul agitator al Kominternului a dat semnalul “precursor” ca ideologia kominternista a biruit si s-a instalat la toate parghiile de comanda, atunci ca si astazi.
DOSARUL ACESTUI MANIFEST VA FI PUBLICAT IN CURAND IN ACEASTA PUBLICATIE ,ALATURI SI DE RASPUNSURILE CELOR INCRIMINATI CARE ,IN EPOCA , NU AU PUTUT SA PUBLICE OPINIILE LOR IN ROMANIA, FIIND SUPUSI CENZURII.
Despre GOGU RADULESCU si cercul lui nociv de propagandisti ,alcatuit din vechi membri al kominternului si Nomenklaturii (si fiii,nepotii,nurorile ,ginerii si cumetrii lor )ramasi cu privilegii dar fara “functii “,s-a vorbit foarte putin in perioada recenta, >>>>>continuarea aici>>>>>

Într-un tratat colectiv de istorie cu titlu inadecvat, Dennis Deletant, autor al capitolului despre România comunistă (1947-1989), influenţat, probabil, de scrieri puternic ideologizate, partizane, emite ipoteza neargumentată că ideologia oficială a comunismului românesc, sub Ceauşescu, a fost… protocronismul. Teza e cu atât mai ciudată, cu cât teoria protocronismului a făcut oarecare vâlvă abia după 1977, an în care Edgar Papu şi-a publicat cartea Din clasicii noştri. Şi oare cum putea o teorie despre clasici, cu tentă pur comparatistă, să devină ideologie oficială a unui regim comunist? În presupunerile lui Dennis Deletant, beneficiar al unor informaţii uneori precare (de exemplu, Cassian Maria Spiridon ar fi, în bănuielile domniei sale, o… poetă din Iaşi, care a avut un oarece rol în mişcarea revoluţionară pretimişoreană), protocronismul s-ar funda pe „negarea influenţelor externe în cultura românească”. Mai mult de atât, din 1977 încolo nici un om de cultură n-ar mai fi fost promovat în funcţii, n-ar mai fi primit premii şi n-ar mai fi avut influenţă culturală dacă nu îmbrăţişa protocronismul, devenit „o bază de avansare şi de influenţă în cadrul lumii literare”, pe când toţi cei care n-au aderat la protocronism au fost supuşi prigoanei, „depistaţi” şi vânaţi „fără dificultate”. (Cf. Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 542). E de mirare că n-au înfundat şi puşcăriile comuniste, cum i s-a întâmplat, în schimb, lui Edgar Papu în 1961, când a fost arestat şi condamnat la opt ani pentru acuzaţia de „complot antistatal şi înaltă trădare”, confiscându-i-se şi averea. Nici nu-ţi vine să crezi cum de a putut blândul şi urbanul savant să pună în pericol statul comunist! Mi-am amintit de toate acestea citind interviurile lui Edgar Papu, adunate în volum prin grija lui Ilie Rad şi a lui Graţian Cormoş, la Editura Limes din Cluj-Napoca (2005). Norocul nostru că >>>>>Theodor Codreanu>>>>>

PROLOG CĂTRE VIITOR
Către sfîrşit de veac
Secolele au şi ele vîrsta lor, asemenea unor organisme vii, care se nasc, cresc, îmbătrînesc şi mor. Orice veac, cînd vede întreaga sa viaţă dinainte, începe cu mari promisiuni şi speranţe, cu aspiraţii de expansiune a spiritului, cu entuziasm juvenil. Dimpotrivă, către miezul şi, mai cu seamă către sfîrşitul său, conştiinţele apar mai aşezate, mai lucide, mai trecute bătrîneşte prin varii experienţe şi, deci, mai reflectate. Aş crede că pe mai multe planuri s-ar arăta valabilă o asemenea vedere. N-am avut, însă, prilejul şi nici răgazul să verific acest fapt decît în domeniul creaţiei literare. Voi folosi cîteva ilustrări.
În plină Renaştere, începutul secolului al XVI-lea se vede dominat de veselia colorată a lui Ariosto sau, puţin după aceea, de rîsul pantagruelic şi de exuberanţa verbală a lui Rabelais. Sfîrşeşte, însă, cu reprimarea unor asemenea izbucniri, aşa cum arată, bunăoară, cumpăna sceptică a lui Montaigne şi interiorizata melancolie a lui Tasso. Secolul al XVII-lea începe cu fantezia, adesea cu fantasmagoria barocă, şi se încheie cu ponderea clasică. Dar chiar şi înlăuntrul clasicismului se deosebesc incipientele elanuri generoase ale lui Corneille de matura luciditate analitică a lui Racine, care moare aproape odată cu secolul (1699). Veacul al XVIII-lea debutează cu optimismul ideologic iluminist şi expiră cu grava reticenţă neoclasică (André Chénier) şi mai ales neoumanistă (Goethe din faza sa finiseculară, cu Ifigenia, cu Elegiile romane, cu Hermann şi Dorothea). Secolul al XIX-lea se dezlănţuie la >>>>>continuarea aici>>>>>

CINCI MARI ROMANI , CINCI DESTINE DE TALIE MONDIALA , IN CINCI MINI - BIOGRAFII
Preluam, cu acordul “ALTERMEDIA” acest admirabil documentar publicat in 2006 si alcatuit prin efortul unor tineri care, cautandu-si radacinile, au descoperit ca avem si noi dreptul la creatie dar si la recunoasterea ei, atunci cand exista.
_______________________________________
Iata ce va propune “Altermedia”, in eforturile sale de popularizare a valorilor autohtone. Un demers firesc, rezultat dintr-o pornire launtrica, dar si din dorinta de a protesta fata de campaniile defaimatoare prin care unii “intelectuali de vreme noua” se straduiesc sa ne faca sa ne simtim umili, marunti si cu constiinta incarcata de “tarele trecutului” pentru a nu emite prea multe pretentii la noii Stapani ai Europei. Spre exemplu, presedintele Institutului Cultural Roman, H. R. Patapievici, a ajuns in aceasta inalta demnitate publica dupa ce (sau ca rasplata pentru ca…) afirma: “radiografia plaiului mioritic este ca al fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur” si ca “Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind ne-au lasat romanii… ne-au luat la urina slavii… apoi ne-au urinat la gard turcii: era sa ne inecam… apoi ne-au luat la urina rusii…. acum insa, inovatie… urineaza si unii romani peste romani… valea plingerii a fost transformata de romani pentru romani in valea urinei corosive…” (vezi volumul “Politice”). Asa a inteles viitorul presedinte al I.C.R., sa rasplateasca pe cei in mijlocul caruia s-a nascut si a trait! E vremea sa-i replicam cu tarie lui Patapievici si celor ca el. >>>>>continuarea aici>>>>>

Motto: “În ce mă priveşte, eu afirm sus şi tare că sunt tot atât de sigur de existenţa sufletului, cât de oricare alt adevăr dovedit de ştiinţa experimentală. Şi nu este vorba aici de o simplă convingere, ci de o credinţă adâncă, dobândită în mod ştiinţific.” (N. Paulescu)
ORI DE CATE ori incercam sa ne reprezentam un popor o facem prin reprezentantii sai cei mai de seama. Cine sunt romanii? Cum au contribuit ei la evolutia omenirii? Acestea sunt intrebari firesti ale celor care vor sa ne cunoasca cu adevarat. Din pacate, tocmai calitatea de a fi romani i-a impiedicat pe multi dintre mari nostri oameni de cultura si stiinta de a accede la “recunoastere internationala”. Aceasta “piedica” nu este insa una intamplatoare, pentru ca, sa nu uitam, orice descoperire stiintifica aduce cu sine uriase castiguri banesti.
Este si cazul lui Nicolae Paulescu (1869-1931), romanul care a decoperit pentru prima data insulina, utilizata in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieti. Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni” Frederick Banting si Charles Best care, in 1922, aveau sa primeasca Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei >>>>>continuarea aici>>>>>

Motto: “Pământul este de fapt viu, având vibraţii electrice” (Nikola Tesla)
MARELE SAVANT Nicolae Tesla (Nikola Tesla, 1856-1943), considerat de canalul Discovery ca fiind unul dintre „cei mai mari 100 de americani”, este geniul sub care stă dezvoltarea actuală a omenirii. El a fost un mare vizionar, multe din ideile sale nefiind înţelese nici astăzi şi constituind o permanentă sursă de dispută între marile puteri.
Ciudatele schimbări de climă şi cutremure care s-au constatat în ultima vreme sunt considerate rezultatul unor aparate care au la bază descoperirile acestui mare inventator. Tesla a ajuns la concluzia că vremea ar putea fi controlată cu ajutorul energiei electrice. In primavara lui 1898, Tesla demonstreaza public dirijarea prin radio, la mare distanta, a unui vas fara echipaj. De numele său se leagă celebrul experiment Philadelphya şi primul contact cu alte civilizaţii, savantul recepţionând din spaţiu un semnal radio repetat. Pentru această descoperire a fost ridiculizat de contemporani.
Tot lui îi datorăm şi primul sistem de comunicaţie wireless, primii roboţi, prima telecomandă, ideea de vehicul cu decolare verticală ş.a. Tesla a propus o schemă care arăta ca un science-fiction: un sistem global de comunicaţii fără fir pentru a transmite mesaje telefonice dincolo de ocean; pentru a transmite >>>>>cotinuarea aici>>>>>

Diana Iane, Altermedia (http://ro.altermedia.info )
INVENTATOR AL unei noi ştiinţe - sonicitatea, Gogu Constantinescu este considerat pe drept cuvânt savantul fără de care Aviaţia britanică nu ar fi putut obţine supremaţia aeriană asupra nemţilor, în Primul Război Mondial. Întâia aplicaţie a sonicităţii pe care a realizat-o românul a fost “mitraliera sonică” - a carei cadenţă de tragere era sincronizată cu rotaţia elicei - montată pe avioanele de luptă. Dar aceasta este doar o mică parte din contribuţia lui Gogu Constantinescu la ştiinţa modernă. Teoria sonicităţii - transmiterea de energie prin intermediul vibraţiilor – a luat naştere prin stabilirea unei legături între muzică şi fizică, demonstrând că muzica poate fi transpusă în formule matematice. Inventator prolific, cu peste 130 de brevete, munca lui Constantinescu este astăzi, după aproape un secol, redescoperită de cercetătorii care încearcă tratarea cancerului şi a altor boli grave prin intermediul vibraţiilor.

Momente din viaţa unui mare inventator

Fiul unui mare profesor de matematică şi iubitor de muzică şi al unei mame de origină alsaciană, refugiată la Timişoara, Gogu Constantinescu s-a născut la Craiova, la 4 octombrie 1881. Bunicul din partea mamei era inginer. De la aceştia, tânărul a moştenit talentul pentru matematică, muzică şi inginerie. Pe toată durata copilăriei şi a adolescenţei, s-a dovedit un spirit extrem de inventiv, abil şi precoce. În vremea liceului, şi-a transformat camera într-un adevărat laborator pentru experimente fizico-chimice.
Astfel, aici au prins viaţă o lampă electrică cu mercur, acumulatori şi baterii, diverse motoare. Tot în perioada adolescenţei a conceput un calculator, bazat pe un sistem mecanic, care putea realiza calcule cu până la 30 de cifre. Câteva rotiţe se învârteau în jurul unei manivele. Ideea de la care a pornit era…să-şi ajute sora să se se descurce mai bine la matematică. >>>>>continuarea aici>>>>>

Diana Iane, Altermedia (http://ro.altermedia.info )
“Ce noroc ar avea omenirea dacă ar exista multe naţii care să-i fi adus, faţă de numărul de locuitori, atât cât i-a adus naţia română în ultimii 120 de ani” (Henri Coandă)
Născut în epoca în care oamenii abia se desprindeau de pământ, inventatorul român avea să deschidă epoca vitezelor cu un prim zbor al avionului cu reacţie. Dar contribuţia sa nu înseamnă numai atât. De la turbopropulsor şi farfurie zburătoare la cuptoare solare şi trenuri aeriene, Coandă a ţintit mereu spre viitor. Se gândea chiar la un cosmoavion, cu 300 de locuri, care să poarte oamenii în spaţiile galactice. Descoperirea care a suscitat însă cel mai mult minţile oamenilor a fost însă aşa-numita farfurie zburătoare, pe care oamenii au văzut-o adesea pe cerul nopţii. Să nu uităm că un alt român, Nicolae Tesla, imaginase un dispozitiv de zbor asemănător, care să înlocuiască automobilul personal. Coborâţi din spaţiul şi timpul viitorului, viziunile lor nu au fost integrate nici la aproape un secol în viaţa oamenilor. Fructificarea lor s-a făcut exclusiv în scopuri militare şi de cercetare. >>>>>continuarea aici>>>>>